Actualitate

Greva foamei bugetare (Grigore Cartianu)

Am folosit ca introducere ultimul paragraf al jurnalistului Grigore Cărtianu:

Când e vorba de bani, greva foamei o fac, de regulă, salariaţi din sistemul de stat. Bugetari. N-am auzit, în capitalismul românesc postcomunist, de vreun grevist al foamei din sistemul privat. Aici, dacă i se reduce leafa cu 25%, salariatul nu are timp de greva foamei: se gândeşte, eventual, să-şi caute o slujbă mai bine plătită.

…………………….

„Învăţătoarea aflată în greva foamei refuză perfuziile“, anunţă sumbru ziarele şi jurnalele TV.

Şi urmează amănuntele, la fel de sumbre: Cornelia Anghel (51 de ani), din Caracal, a recurs la această formă extremă de protest în urmă cu mai bine de o lună. Ea este internată, în stare gravă, la Institutul Naţional de Diabet şi Boli Metabolice din Bucureşti. Femeia refuză să se alimenteze şi nu acceptă perfuziile.

Cazul este pe cât de dramatic, pe atât de lipsit de perspectivă. Învăţătoarea din Caracal zice că va ieşi din greva foamei doar dacă, în cazul ei, nu va fi aplicată măsura de reducere a salariului cu 25%. O condiţie cu zero şanse de a-i fi acceptată, întrucât Cornelia Anghel nu este singurul bugetar din ţara asta. Şi nici măcar singurul dascăl. Dacă statul ar ceda în cazul ei, ar trebui să procedeze la fel pentru un milion şi jumătate de bugetari, altfel ne-am trezi cu un milion şi jumătate de grevişti ai foamei.

Apartenenţa la specia umană ne face să fim solidari cu oameni aflaţi în suferinţă. Nu poţi rămâne rece la patimile învăţătoarei din Caracal. Dar nici n-o poţi încuraja să-şi facă rău singură, de parcă nu i-ar fi suficient răul pe care i-l garantează România anului 2010!
Există două feluri de a încerca să ieşi la liman: raţionale şi emoţionale. Cele raţionale sunt multe şi complexe. Greva foamei nu se află printre ele. Aceasta este o abordare pur emoţională. De aceea, nici nu are şanse de reuşită. Stoarce lacrimi, dar nu rezolvă problema.

Hrănindu-se cu emoţie, greva foamei se pliază doar pe mize mari, eroice. Sămânţa ei încolţeşte pe solul fertil al principiilor de fier şi al idealurilor înalte. Una e să-ţi sacrifici sănătatea pentru drepturile omului şi alta e s-o faci pentru o leafă mai bună. Una e să faci greva foamei pentru libertate şi alta e să te înfometezi pentru o bucată de caşcaval în plus. Dar România e acea ţară paradoxală în care prea puţini cetăţeni au făcut greva foamei în dictatură şi prea mulţi o fac în democraţie.

Apropo de idealuri înalte: nu de mult, Teodor Mărieş a făcut greva foamei pentru deblocarea dosarelor „Revoluţia” şi „Mineriada”. Memorabil gest. La fel de memorabilă ar fi, acum, o grevă a foamei pentru revotarea Legii pensiilor în condiţii de legalitate. Dar aici nu se înscrie nimeni. Noţiunile abstracte – corectitudine, adevăr, dreptate, legalitate – nu ţin de foame. O leafă mai mare cu 25%, da.

Când e vorba de bani, greva foamei o fac, de regulă, salariaţi din sistemul de stat. Bugetari. N-am auzit, în capitalismul românesc postcomunist, de vreun grevist al foamei din sistemul privat. Aici, dacă i se reduce leafa cu 25%, salariatul nu are timp de greva foamei: se gândeşte, eventual, să-şi caute o slujbă mai bine plătită.

Comentarii

Comenteaza aici

Despre autor

George Fedorovici

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.