Actualitate

Internetul în România. 50%. Locul 3, mondial. (ep. 1)

Trăim vremuri  în care internetul semnifică foarte mult în viaţă noastră. Socializăm, bloguim, facem cumpărături, rezervăm bilete de avion, tren, film, căutăm job-uri, citim forumuri s.a.m.d.

Vă puteţi imagina viaţă fără internet? Asta ar însemna să te duci la muncă timp de 8-10 ore după care ajungând acasă, te uiţi la televizor. Ar trebui să ne culcăm devreme pentru că, nu-i aşa?, nu mai putem pierde nopţile pe internet… Nu tu e-mail, facebook, twitter, ştiri online, messenger, etc.  Ce viaţă monotonă ar fii!!!…

Chiar aşa mult depindem de internet? Adevărul e undeva la mijloc: depinde de vârstă, ocupaţie, mediul în care trăim.

Internet World Stats ne creditează, la nivelul anului 2010,  cu un procent de 35,5% al românilor cu acces la internet (7,8 milioane), raportat la o populaţie de 22 milioane. Părerea mea e că acest procent nu reflectă realitatea pentru ar trebui să se pornească de la o cifră de 18 milioane, restul fiind plecaţi peste graniţă, ajungând astfel la un procent de 43%. Alt aspect interesant este şi faptul că sunt luate în calcul gospodăriile ce beneficiază de conexiune internet. Dacă luam în considerare faptul că mulţi romani au acces la internet doar la locul de muncă, cred că ne apropiem binişor de 50%.

În ultimul raport scos de Akamai pentru primul trimestru din 2010, în ceea ce priveşte vitezele medii pentru conexiunile în bandă largă Romania ocupă un onorabil loc 3, după Corea de Sud şi Japonia.

Romania are 3 oraşe care intră în top 100 oraşe cu cea mai mare viteză medie la conexiune, plasându-se pe locul 5 în lume, după Japonia, Corea de Sud, SUA şi Olanda. Oraşele româneşti sunt în ordinea vitezei medii Japonia, Corea de Sud, SUA şi Olanda.

Pentru vitezele maxime ale conexiunilor, România are 4 oraşe în top 100 şi ocupă locul 4, după Japonia, SUA, Corea de Sud. În top, pe langă Constanţa, Timişoara, Iaşi, intră şi Bucureştiul.

Ca sursă de atacuri informatice, România se plasează pe locul 8, în scădere faţă de alţi ani, pe primele locuri fiind Rusia, SUA, China, Taiwan, Brazilia, Italia, Germania.

Cea mai bună infrastructura pentru internet o are Constanţa, atât în ceea ce priveşte viteza medie a conexiunilor (locul 61 mondial cu 7623 Kbps) cât şi media vitezelor maxime (locul 13 mondial cu 34133 Kbps).

Anual, conexiunile în banda largă cresc cu aproximativ  25%, având una din cele mai mari rate de creştere din lume.

Avem o puternică infrastructură internet însă aceasta vine cu un cost, tarifele de transfer şi tranzitare în internet fiind relative mari (costul aferent unei benzi de 1Mbps este undeva la 10$/luna faţă de Japonia cu 0.27$/luna). Acestea s-ar explica prin faptul că atât timp cât internetul la noi este orientat predominant spre consumul domestic şi consumatorii sunt dispuşi să plătească, ISP-iştii nu işi bat capul cu optimizarea rutelor prin peering.

Toate acestea ne conduc la concluzia că stăm foarte bine la viteză şi satisfăcător la procentul celor care au acces la internet.

Prin urmare, pot românii să-şi dezvolte afacerile pe internet?

Sunt optimist în această privinţă. CÂT dar mai ales CUM puteţi citi în următorele “episoade”.

Comentarii

Comenteaza aici

Despre autor

George Fedorovici

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.