Comerţul cu bunuri şi servicii şi-a continuat trendul de creştere şi în luna mai 2011, finalizând primele 5 luni ale anului pe plus. Această evoluţie favorabilă indică o reluare moderată (aşa cum trebuie să fie într-o economie sănătoasă) a consumului, generată de toate semnele pozitive pe care economia românească le dă în acest an.
Datele economice[1] care susţin aceste afirmaţii sunt prezentate în continuare:
- În luna mai 2011, cifra de afaceri din comerţ a devansat cu 6 puncte procentuale valoarea atinsă în luna precedentă şi cu 4,5 puncte procentuale valoarea din luna mai 2010. La nivelul primelor 5 luni din acest an, creşterea înregistrată de cifra de afaceri din comerţ a fost de aprox. 4%, fiind susţinută în principal de comerţul cu autovechicule (aprox. 7%).
- În aceeaşi lună, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut cu peste 5% faţă de luna precedentă şi cu 3,6% faţă de luna mai a anului trecut. În primele 5 luni ale anului 2011, creşterea înregistrată a fost de aprox. 7%, activitatea din hoteluri şi restaurante fiind principala sursă de creştere.
Sursa: INS, Comunicat de presă din 7 iulie 2011